Violența împotriva femeilor este o problemă globală care afectează milioane de femei și fete în fiecare an. Nicio femeie nu este protejată de violență și niciuna dintre noi nu are siguranța că „nu se va întâmpla cu mine”. Abuzul poate lua multe forme, iar fiecare are consecințe devastatoare asupra victimelor. Înțelegerea acestor forme de violență este esențială pentru a-ți salva viața și a ieși din violență.
Cele mai comune forme de violență împotriva femeilor sunt:
- Violența Fizică
Violența fizică implică orice act care provoacă durere sau rănire fizică. Aceasta poate include lovituri, bătăi, strangulări, arsuri sau orice altă formă de agresiune fizică. Consecințele pot fi grave, ducând la vătămări corporale severe sau chiar moarte.
- Violența Sexuală
Violența sexuală include orice act sexual forțat sau nedorit. Aceasta poate varia de la hărțuire sexuală și atingeri nedorite până la viol și exploatare sexuală. Violența sexuală are efecte psihologice și fizice profunde asupra victimelor, inclusiv traume pe termen lung. Violența sexuală se poate întâmpla și în relațiile de cuplu sau căsătorie și se manifestă la fel – printr-un act sexual forțat, fără consimțământul victimei.
- Violența Psihologică
Violența psihologică sau emoțională este violența care nu se vede și nu are dovezi fizice, dar care lasă urme de lungă durată în conștiința victimei. Această formă de violență implică insulte, umilire, amenințări, manipulare și control excesiv. De multe ori, acest tip de abuz se manifestă și prin izolare de prieteni și familie.
- Violența Economică
Violența economică se referă la controlul resurselor financiare ale victimei, limitându-i victimei accesul la bani, educație sau muncă. Aceasta poate include refuzul de a contribui la cheltuielile gospodăriei, interzicerea muncii sau controlul strict al veniturilor și cheltuielilor victimei.
- Violența digitală
În era digitală, violența cibernetică a devenit o formă tot mai răspândită de abuz. Aceasta include hărțuirea online, distribuirea de imagini intime fără consimțământ ori amenințări. Violența cibernetică poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mentale și siguranței personale a victimelor.
Nu știi dacă ești victimă a violenței? Răspunde la următoarele întrebări:
- Te simți în pericol în propria casă sau simți constant frică?
- Nu ai voie să mergi la muncă? Dar să cheltui banii așa cum îți dorești, fără a spune pe ce și cât cheltui?
- Ai ascuns vreodată vânătăile de pe corpul tău de ochii lumii sau ai mințit vreodată că „ai căzut pe scări”?
- Faci sex doar pentru că „este obligația de soție” care-ți provoacă stres și chin?
- Ești criticată, umilită sau insultată constant în relație?
- Ai observat schimbări în comportamentul tău (ex: nu vrei să mai ieși cu prietenele, să te machiezi, etc) de când ești în relație cu această persoană?
- Ești amenințată cu bătaia, că va distruge lucruri, că îți va lua copiii sau că va face publice fotografiile tale nud?
- Simți că nu mai ai încredere în forțele proprii, că nu meriți nimic bun, în timp ce în alte medii te simți diferit?
- Ți-e frică de ce-ți va spune partenerul/a dacă te reții la muncă sau la o petrecere?
- Partenerul/a îți verifică conturile sociale și îți interzice să ai parolă la telefon?
- Ai senzația că ești supravegheat(ă) constant sau că nu poți să te duci unde vrei fără voia partenerului?
Dacă ai răspuns afirmativ la una dintre aceste întrebări, cere ajutor! Un specialist te poate susține și te poate ghida către o viață mai bună.
Cum poți primi ajutor?
Violența împotriva femeilor este o problemă complexă, iar agresorul niciodată nu se oprește după prima lovitură, amenințare ori insultă. Trebuie să ceri ajutor imediat pentru a-ți salva viața.
- Sună la 112
- Sună la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete, unde poți primi asistență gratuită 24/7 – 08008 8008
- Adresează-te la una dintre organizațiile membre ale Coaliției Naționale.